Berea in Evul Mediu

In evul mediu, berea era cea mai intalnita bautura. Era consumata de toate clasele sociale, mai ales in zonele unde clima defavoriza cultivarea strugurilor. De semenea era considerata si o resursa de calorii. In zonele sudice, unde vinul era cel mai popular, berea era bautura claselor de jos.

Deoarece nimeni nu putea garanta puritatea apei si pentru ca in acea perioada molimile se raspandeau mai ales prin apa (holera) era preferata berea. De ce? In procesul de fabricare apa fiind fiarta se purifica de micoro organisme.

Desi era foarte populara ca bautura, savantii vremii nu o apreciau, mai ales din cauza arabilor, care nu aveau nimic in comun cu aceasta bautura, si a grecilor, care puneau mare pret pe vin si care au influentat lumea stiintifica a vremii. Astfel, in 1256, medicul Aldobrandino (Aldebrandin ) de Siena spunea despre bere ca: “Dar, de la ingredientele care se face, de la ov?z, orz sau de grau, aceasta (berea) d?uneaza la cap si stomac, cauzeaza o respiratie urat mirositoare si ruinarea dintilor , umple stomacul cu vapori rai, si, ca urmare a amestecului cu vin oricine se imbata rapid; dar nu au proprietatea de a facilita urinarea si a fac carnea alba si de buna.” Nu stim daca se referea la carnea pentru friptura sau la carnea de om.
[ad]
Folosirea hameiului in bere este atestata in scris in anul 822 de un abate carolingian si este reluata in 1067 de catre Hildegard von Bingen in scrierile ei: “Daca cineva doreste sa se faca o bere din ovaz este preparata si cu hamei“. Aroma berii cu hamei este cunoscuta cel putin din secolul al IX-lea, dar hameiul a fost adoptat gradual din cauza dificultatilor in calcularea proportiilor corecte de ingrediente pentru retetele de bere. Inainte era folosit un amestec de ierburi care insa nu aveau aceleasi proprietati de conservare ca si hameiul. Din aceasta cauza, berea preparata era pentru consumul imediat, neputand fiind comercializata decat local, exportul acesteia lipsind cu desavarsire. Singura alternativa pentru conservare era marirea concentratiei de alcool, insa aceasta crestea cheltuielile de producere.

In secolul al XIII-lea, in orasele din Germania, a fost perfectata reteta berii, avand aefect in cresterea calitatii si dar si perioadei de pastrare. Cresterea valabilitatii produsului combinat cu standardizarea butoaielor de bere au permis exportul la scara mare. Tot in orasele germane s-a facut pionerat in standardizarea, persfectionarea si profesionalizarea fabricarii berii. Astfel, berea facuta in casa de 1-2 persoane, a fost inlocuita cu succes de berea facuta in fabricute de 8-10 persoane. Acest mod de fabricare s-a raspandit ulterior, in secolul al XIV-lea si in Olanda, iar mai tarziu in Flandra si Brabant (pe teritoriul Belgiei de azi) ajungand in Anglia in secolul al XV-lea.

Tot in secoul al XiV-lea, in Anglia, apar legi care obliga folosirea hameiului la fabricarea berii. Aceste legi au nemultumit taranimea, deoarece acestia considerau ca acest ingredient strica gustul berii. revoltele au fost oprimate cu brutalitate.

Cu toate acestea, in Europa, cea mai mare parte a berii consumate era facuta in casa. In 1516, William IV, duce de Bavaria, adopta Reinheitsgebot sau Legea Germana a Puritatii , care stabileste clar ingredientele berii: apa, orz si hamei. Dorjdia de bere a fost adaugata pe lista abia in 1857 in urma descoperirii acesteia de catr Pasteur

2 thoughts on “Berea in Evul Mediu

Leave a Reply

Your email address will not be published.