Invitatie la “Festivalul NorokOktoberfest – Festivalul Berii Bavareze”
Category : Anunturi
Ma intreb oare cand vor inceta cehii sa mai surprinda? Spre bucuria si confortul nostru se pare ca inca sunt departe de a raspunde la intrebarea asta. Au dat lumii cel putin un scriitor care e inca citit cu nesat (Franz Kafka, nu-i asa?), au avut dintotdeauna o mare echipa nationala de fotbal. La hochei – se descurca. Au privit neincrezator spre regimul comunist, demonstrandu-i slabiciunile si au fost invadati de prietenii socialisti (mai putin romani) in 1968. Au pastrat in picioare ce au si ce le da identitate si conserva toate lucrurile astea. Oare de ce n-ar fi si legendari producatori de bere? Oh, dar chiar sunt si inca temuti chiar si de nemti in buna masura. Cehii aduc o bere de o savoare deschisa si cu o densitate apreciabila, depasind in buna masura lager-ul german, mult mai sec si prea serios.
In principiu, despre Grimbergen se poate spune ca e o bere de abatie rezonabila, preluata si impinsa spre lumea larga. Are o prezentare insolita, putin incarcata dupa mine, cu un fel de vitraliu peste care se suprapune o pasare, un fel de phoenix, aluzie la renasterea abatiei de la Grimbergen dupa numeroase incendii (de unde si Ardet Nec Consumitur, ca deviza). Se pare ca pe vremuri, prin Evul Mediu calugarii belgieni, pe langa post si rugaciune se indeletniceau si cu o activitate mai umana si anume brasajul. Nimic ne-onorabil in asta, in ideea ca era inca o activitate in onoarea Domnului… pe la noi calugarii se ocupau intens de vinificatie (ceva normal, avand in vedere clima de pe aici).
Brand: Carlsberg Group
Tip: bere de abatie (ale)
ABV: 6,7%
Contine: apa, malt, zahar, caramel (colorant), extract de hamei, antioxidant (acid ascorbic)
Culoare: cupru ferm, transparent. Carbonatie medie; spuma din perle fine, nepersistenta, slaba tentativa de dantela de spuma.
Parfum: predominant de malt cu note de caramel si o usoara aroma lemnoasa bine ascunsa.
Gust: corp plin si intens prelungit cu o senzatie dulceag dens si de durata (pe palat) cu nuante fructate sau lemnoase si in plus cu un usor dulce-acrisor interesant, fara sa fie neplacut. Maltul predomina in ce inseamna gust oferindu-i corpolenta si mascand in mare parte alte senzatii. Finish sec, usor amarui cu aceeasi predominanta de malt.
O bere de abatie decenta cu un corp solid si savuros si care, chiar daca e produsa de un gigant al lager-ului, se tine destul de bine.
Marturisesc ca n-as sti ce sa spun despre avantul industriei grecesti de bere, dar cred ca ceva traditie exista, mai ales ca grecii sunt un popor care nu prea se lasa mai prejos decat altii. Cunoscutii mi-au recomandat Mythos ca pe un lager acceptabil. Acceptabil? Ma gandesc ca Lager-ul e o familie unitara de gust iar componentele nu pot fi categoric diferite unele de altele. Mythos nu e total aparte, inscriindu-se in media gusturilor care nu prea te fac sa tresari. Are o istorie relativ noua, din 1997 in portofoliul grupului Carlsberg. Are o prezentare incarcata dupa mine, cu o emblema ovala cu spice de orz… asa le-a placut lor. Sticla e in schimb austera, mai degraba traditionalista. In orice caz, spune destule despre Grecia.
Cred ca pe la Rostock totul e inselator, vechiul oras hanseatic se reflecta in Marea Baltica, iar sa servesti un Rostocker Premium la fata locului poate fi o performanta, nu de alta, dar ma gandesc ca orasul e destul de la capatul pamantului ca sa reusesc sa-l vizitez vreodata. Cat despre bere, ideea e sa o gasesti prin apropiere si recunosc ca am intalnit-o intr-un magazin ascuns, prin Italia, stand la un fel de coada de asiatici care cumparau orez cu sacii. Am fixat-o direct din frigider (cam ca intr-un film cu Alain Delon)… atragandu-ma eticheta si combinatia ei de culori, auriu cu albastru. Prezentarea e sobra, in fine, cat de sobra poate fi combinatia asta de culori pe o sticla fumurie, dar mi-a facut impresia de ceva valoros, din trecut. De ce sa nu recunosc, impactul vizual e si el esential in alegerea unei beri, in conditiile in care sunt zeci de mii de soiuri… Imi place ca Rostocker Premium tine la traditia hanseatica in ce priveste productia si desi nu e o bere extrem de veche (s-a produs din 1878 cand Georg Mahn si Friedrich Ohlerich au inceput sa braseze la Rostock), se pare ca s-a impus ca textura, gust si prezentare.
Pe vremuri, cu ocazia unei scurte vizite in Hexagonul lui Sarko, fiind in cautarea a ceva interesant pe la supermarche, observ la raionul cu bere specia Jenlain din familia berii de garda, de tip ale. Era scumpa acolo, ceva peste 2 euro, deci am zis ca dupa indicele pret, trebuia sa fie ceva rasarit. Ulterior am regasit-o in varianta 75 cl si pe la un supermaket de la noi (la un pret astronomic, dar inca nu galactic) tocmai in ideea de a discuta odata si odata despre ea. Aici am gasit doar varianta blonda, existand si un sortiment ambre, ceva mai tare. Din punctul de vedere al productiei, domnii de la Duyck Jenlain nu cred ca au de ce sa se planga: au o gramada de sortimente (de Craciun, de Primavara, Fraiche, etc.) si mi-ar parea rau sa aud ca ar putea fi atinsi de criza. Oricum, este singura biere de garde pe care am gustat-o… ever. E imbuteliata serios la diverse volume, inclusiv la doza, are o eticheta sobra cu numele sortimentului si cu emblema producatorului.
