In ceea ce priveste popularitatea festivalelor de bere Oktoberfestul din Munchen eate liderul.Cu toate acestea, datorita numarului tot mai mare de turisti din ultimii ani, in randul germanilor a reinceput sa creasca popularitatea altor festivaluri locale de traditie.
Dupa alte lichide dospite (ca sa le zic asa) venite din Spania, ma asteptam la ceva bun de la San Miguel. Iar asteptarile n-au sunat chiar rau. Desi ideea de San Miguel e des raspandita, se produce ceva similar in Filipine si in India, varianta de la Barcelona, fiind la indemana, nu e deloc o optiune rea pentru un lager. Nu e o bere veche, pe eticheta scrie ca s-ar produce din 1957.
Prezentarea mi se pare destul de sobra, cu emblema marcii pe un fond alb. Altfel, nici un fel de relatari legate de medalii sau premii. Continutul e interesant, un pale lager parfumat, slab astringent si destul de apos. Prin urmare, o bere blonda, un auriu inchis cu reflexe cuprate, concentratie 5,4% ABV care cred ca la mai multe pahare se simt, semn ca e o bere facut? cu simtul raspunderii.
Ma intreb oare cand vor inceta cehii sa mai surprinda? Spre bucuria si confortul nostru se pare ca inca sunt departe de a raspunde la intrebarea asta. Au dat lumii cel putin un scriitor care e inca citit cu nesat (Franz Kafka, nu-i asa?), au avut dintotdeauna o mare echipa nationala de fotbal. La hochei – se descurca. Au privit neincrezator spre regimul comunist, demonstrandu-i slabiciunile si au fost invadati de prietenii socialisti (mai putin romani) in 1968. Au pastrat in picioare ce au si ce le da identitate si conserva toate lucrurile astea. Oare de ce n-ar fi si legendari producatori de bere? Oh, dar chiar sunt si inca temuti chiar si de nemti in buna masura. Cehii aduc o bere de o savoare deschisa si cu o densitate apreciabila, depasind in buna masura lager-ul german, mult mai sec si prea serios.
Olandezii se pare ca experimenteaza in fel si chip si chiar nu stiu la ce s-au gandit ei cand au pus la cale acest 8.6 Red: sa loveasca drept in inima consumatorului sau sa-l puna la pamant de la prima inghititura? Ce sa mai spun, o bere grea, interzisa la orice fel de cursa lunga, inselatoare (cum sa nu fie altfel?), aspectuoasa, insa nu ceva de consum cotidian si oricum, ceva insolit (ca si gust) pentru ce se vehiculeaza la noi. Perezentarea este sobra (ceea ce-mi place), ceva postmodern, cu numele marcii (8.6) extins pe toata eticheta ei argintie si cu o mica stema a producatorului la capat. Simplu si modern, sau poate, prea modern…
In principiu, despre Grimbergen se poate spune ca e o bere de abatie rezonabila, preluata si impinsa spre lumea larga. Are o prezentare insolita, putin incarcata dupa mine, cu un fel de vitraliu peste care se suprapune o pasare, un fel de phoenix, aluzie la renasterea abatiei de la Grimbergen dupa numeroase incendii (de unde si Ardet Nec Consumitur, ca deviza). Se pare ca pe vremuri, prin Evul Mediu calugarii belgieni, pe langa post si rugaciune se indeletniceau si cu o activitate mai umana si anume brasajul. Nimic ne-onorabil in asta, in ideea ca era inca o activitate in onoarea Domnului… pe la noi calugarii se ocupau intens de vinificatie (ceva normal, avand in vedere clima de pe aici).
Brand: Carlsberg Group
Tip: bere de abatie (ale)
ABV: 6,7%
Contine: apa, malt, zahar, caramel (colorant), extract de hamei, antioxidant (acid ascorbic)
Culoare: cupru ferm, transparent. Carbonatie medie; spuma din perle fine, nepersistenta, slaba tentativa de dantela de spuma.
Parfum: predominant de malt cu note de caramel si o usoara aroma lemnoasa bine ascunsa.
Gust: corp plin si intens prelungit cu o senzatie dulceag dens si de durata (pe palat) cu nuante fructate sau lemnoase si in plus cu un usor dulce-acrisor interesant, fara sa fie neplacut. Maltul predomina in ce inseamna gust oferindu-i corpolenta si mascand in mare parte alte senzatii. Finish sec, usor amarui cu aceeasi predominanta de malt.
O bere de abatie decenta cu un corp solid si savuros si care, chiar daca e produsa de un gigant al lager-ului, se tine destul de bine.
Berea alba isi face si pe la noi simtita prezenta si chiar am observat ca are si consumatori, datorita savorii noi pe care o aduce. Probabil ca producatorii de la noi ar trebui sa se simta putin si sa produca in tara si ceva witbier sau macar weitzen, ca de grane n-ar trebui sa ducem lipsa (in principiu), nici de apa (care e prin unele locuri mai dura sau mai putin dura). Deci, treziti-va baieti, lucrati si pentru gust nu numai cu gandul la buzunare!!!
Hoegaarden in schimb e unica! Nu cred ca s-ar putea produce la noi. Are o prezentare interesanta, sobra, intr-o sticla embosata cu emblema producatorului. Eticheta e simpla, cu toate informatiile necesare: ca se produce de prin anul 1440 in Belgia, ca e nefiltrata, ca are AVB 4,5%. Nu steme si nu recitaluri cu medalii. Felicitari, domnilor de la InBev!
